ISTORIC

Documentarea pentru istoricul societăţii SONFR s-a făcut pe baza Ediţiei de documente elaborată de Anemarie Monica Negru "Din istoria Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române", editura Cetatea de Scaun, 2016.

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) a fost o asociaţie culturală înfiinţată în anul 1910 la Bucureşti, din iniţiativa unor reprezentante ale elitei feminine a epocii: Alexandrina Cantacuzino, Zoe Romniceanu. Maria Glogoveanu şi Elena Odobescu.

Despre momentul înfiinţării Societăţii, se spune că era o zi de duminică, 21 mai 1910, în faţa Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, o adunare de peste 300 de oameni, ieşiţi de la slujbă, unde Alexandrina Cantacuzino anunţa înfiinţarea SONFR.

Pentru a funcţiona în legalitate, SONFR a obţinut statut de persoană juridică şi morală, un proiect de lege cu acest conţinut fiind votat de Senat şi Camera Deputaţilor, promulgat de către regele Carol I la 2 decembrie 1910 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 255 din 17 februarie 1911.

Regulamentele generale au fost adoptate încă din anul 1910 şi au fost îmbunătăţite pe parcursul activităţii, în functie de evoluţia economică şi culturală a Societăţii.

SONFR era o asociaţie formată din organe de conducere şi administraţie generale (Comitetul Central, Adunarea Generală şi Congresul societăţii) şi organe de administraţie locale (comitete parohiale şi comitete filiale).

Comitetul Central avea conducerea generală, era ales de congres (prin aclamaţii sau prin vot secret), si cuprindea pe preşedinta (prezidenta) generală, 14 doamne şi 10 domni (cler şi mireni). Membrii erau aşadar, aleşi de congres, preşedinta pe 10 ani, iar jumătate din membrii se schimbau la 6 ani.

Adunările generale, la fel şi congresele, erau convocate anual, iar datele întrunirilor erau publicate în Monitorul Oficial şi în ziarele importante.
De regulă, aceste întruniri durau două, trei zile. În prima zi, se începea cu un serviciu religios, apoi se desfăşurau lucrările adunării generale. În a doua zi avea loc congresul. La sfârşit, în ultima zi, se organizau excursii, vizite şi recepţii.

Membrii Societăţii erau membri fondatori şi membri activi, existând şi titluri onorifice, respectiv membri de onoare şi membri aderanţi. Membrii Societăţii proveneau din toate clasele sociale.
O statistică din anul 1940 menţiona că erau înscrişi în SONFR 26.000 membre din toată ţara, din toate categoriile sociale, de vârste şi profesii diferite.

Conducerea SONFR era una colectivă, în anul 1910 fiind asigurată de Anastatia Filipescu, arhiereul Teodosie Ploeşteanu, Maria Glogoveanu - secretară, Zoe Romniceanu - casieră şi un Comitet Central alcătuit din 6 secţiuni.

Funcţia de conducătoare, de prezidentă generală a SONFR a fost îndeplinită de: Anastasia Gr. Filipescu (1910-1918), Alexandrina Gr. Cantacuzino (1918-1944, cu mici întreruperi), Maria Soare(1944-1945) şi Ioana Ralea (1945-1949).

Scopul SONFR era să dezvolte "cultura şi educaţiunea copiilor români, din punct de vedere religios şi naţional, aşa precum cere interesul patriotic."

Semnul SONFR - Crucea cu panglică tricoloră - sugerează şi implicaţiile ei religioase. În epocă, SONFR apare şi ca o reacţie la propaganda religioasă catolică, mai accentuată în Transilvania, "religia străină" fiind considerată periculoasă pentru educaţia tinerelor fete. SONFR nu era o societate de propagandă religioasă exclusivă, ea fiind în primul rând interesată de colaborarea materială şi spirituală cu clerul ortodox.

Membrele SONFR promovau legatura dintre şcoală-familie-biserică şi acordau educaţiei un rol fundamental. Ideea centrală era că educaţia fetelor constituia temelia societăţii.

Pe toată perioada existenţei sale, Societatea s-a preocupat de:
- înfiinţarea de şcoli, de diferite profile, şcoli primare pentru copii şi şcoli pentru adulţi, licee teoretice şi comerciale, şcoli profesionale şi de industrie casnică, grădiniţe de copii, cantine, cămine şi internate şcolare.
- organizarea de serbări (Duminica Ortodoxiei, Ziua Mamei), concursuri, expoziţii, bazare şi loterii, colecte şi chete publice cu scop educativ, concerte religioase şi de muzică simfonică.
- organizarea de conferinţe cu scop moral, religios şi naţional, susţinute din viaţa ştiinţifică, politică sau artistică a epocii.

Societatea a fost susţinută de membrii Casei Regale (Regina Maria, Carol I, Regina Mama Elena), de autorităţi guvernamentale (Spiru Haret, I.G. Duca, Iuliu Maniu, Ion Antonescu), de liderii ai Bisericii Ortodoxe (episcopul Teodosie Ploeşteanu, patriarhul Miron Cristea etc), de istorici (A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul), artişti (George Enescu), bancheri, doctori, profesori, dar şi mulţi oameni obişnuţi.

Chiar dacă a fost o societate caritabilă (non-profit) care a supravieţuit mai ales din donaţii, a reuşit să realizeze nu numai instituţii şcolare, ci şi Mausoleul Biserica Neamului de la Mărăşeşti.
Este impresionantă de asemenea implicare şi devotamentul naţional şi uman al membrelor SONFR manifestat în ajutorarea celor răniţi şi a copiilor nevoiaşi sau orfani în perioada celor două războaie mondiale. În Bucureşti, de exemplu, Societatea a transformat clădirile sale în spitale, iar membrele sale s-au transformat în infirmiere. De asemenea au rămas memorabile supele populare oferite gratuit bucureştenilor săraci în anii 1916-1918.

Influenţa şi activitatea SONFR au fost prezente în toată ţara (având până la 70 de filiale urbane, rurale şi parohiale), fiind mai reprezentativă în Muntenia şi Moldova, şi mai limitată în Banat şi Transilvania, probabil din cauza propagandei catolice. SONFR s-a manifestat şi în Basarabia, unde a infiinţat o filială şi o şcoala ortodoxă la Odesa, şi a asigurat medicamente, ajutoare în bani şi cadouri pentru soldaţii români.

Procesul desfiinţării Societăţii a durat mai mulţi ani şi s-a petrecut în etape. Au fost subminate toate şcolile ortodoxe, transformate în şcoli de surori medicale, de educatoare şi au fost desfiinţate toate filialele.
În 1948 când a început reorganizarea învăţământului românesc după modelul sovietic, toate institutele ortodoxe ale SONFR au fost interzise. SONFR a fost desfiinţată oficial în 1948, însă activitatea ei a încetat din anul 1945.

În anul 1990, SONFR se reînfiinţează, având aceleaşi principii, cu titulatura de SNFOR (Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române).