Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR) este titulatura
cu care, din 1990, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) se reînfiinţează, având aceleaşi principii. Preşedinta actuală
a Societăţii este doamna prof. Cârlan Ungureanu Elena. Citeşte mai mult »
În această secţiune vă prezentăm apariţiile editoriale ale Societăţii noastre cu preţurile aferente.
Ele pot fi găsite fie la sediul Societăţii, fie le pot fi expediate prin Poşta Română cu taxa de 15 lei sau prin firme de curierat particulare, la tarifele lor.
Comenzile se pot face:
- prin e-mail, la adresa snfor1910@gmail.com
- telefonic, la numarul 0722.385.676
- direct la sediul Societăţii sau prin poştă la adresa Str. Paleologu nr.18 A, Sector 3, Bucureşti, Cod poştal: 030552
Citeşte mai mult »
Discursul ţinut de Preşedinta SNFOR, prof. Elena Cârlan-Ungureanu, pe data de 13 aprilie 2021, în faţa Grupului de reflecţie, în sediul central al Academiei Române. Citeşte mai mult »
Pe 15 ianuarie 2020, prilejuit de Ziua Culturii Naţionale şi a 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, la ora 10:00 la
Biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti a avut loc slujba Parastasului de pomenire a marelui poet Mihai Eminescu precum și a celorlați bărbați de seamă, fauritori de cultură și de neam.
Coliva a fost jertfită prin osteneala familiei Doamnei jurist Irina Ciobanu, vinul, merele și colacii au fost jertfiți de Președinta Societății împreună cu alte membre: vicepreședinta Cristina Dinculescu, Eugenia Păun, Lavinia Dumitrescu,
Claudian Dumitrescu, Georgeta Slavu, etc.
S-au jertfit lumânări candele tip III - specifice colectei Catedralei Neamului.
Apoi, la ora 11:00 s-a plecat spre Cimitirul Bellu Militar:
- primul popas a fost făcut la Monumentul Eroilor unde s-au pomenit toți eroii Neamului nostru căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și unitatea Neamului;
- popas la mormântul fam. Sculptor Rădulescu Gheorghe și Elena Gyr de lângă imediata apropiere a monumentului Eroilor, restaurat de aceasta familie de sculptori;
- popas la mormântul poetului Mihai Eminescu și a celorlalți oameni de seamă din perimetrul academic al lui Eminescu;
- pomenirea poetului Nicolae Labiș la mormântul său;
- popas la mormântul fam. Papadol Ana și Leonid, distinsă membră a Societății Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR);
- la fig.5 din Cimitirul Bellu Ortodox am pomenit pe medicul Gheorghe Alexianu cu familia sa, cel care a făcut autopsia lui Eminescu împreună cu Dr. Șuțu, care a întemeiat Medicină legală;
- în imediata apropiere am pomenit pe Doamna Eugenia Dumitrescu, o altă fostă membră a Societății Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR);
- oprire la mormântul scriitorului Damian Stănoiu pentru pioasa pomenire;
- la Dr. Paulescu Nicolae cu familia, s-a făcut pomenire celui care a salvat prin invenția insulinei milioane de oameni sortiți înainte de vreme morții;
- apoi oprire la Președinta și lider de necontestat a mișcării emancipare a femeii din România, Principesa Alexandrina Cantacuzino;
- apoi pioasa rugăciune la mormântul regizorului Liviu Ciulei;
- apoi la mormântul fam. Simion Elena, membră a Societății Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR);
- şi în încheiere, rugăciune în memoria oamenilor de cultură români, făcând popas duhovnicesc și pioasă rugăciune la mormântul Părintelui Constantin Nazarie, profesor universitar, preot militar care a reformat preoțimea militară
în Primul Război mondial, fiind alături de oștirea română la Mărăști, Mărășești, Oituz, aducând un aport important la victoria acestei mari bătălii.
Cum nu s-a putut trece pe la toate personalitățile culturale românești, îi cinstim și le spunem "Veșnica lor pomenire!"
Vezi video »
Vezi foto »
Ca în fiecare an, în jurul datei istorice de 6 august, când cinstim victoria bătăliei de la Mărășești și îi comemorăm pe cei căzuți și înhumați la temelia acestei Biserici a Neamului,
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România vă invită pe toți, membri și simpatizanți ai acestei Societăți, pe data de luni 5 august orele 09 - 14, la Biserica Neamului (Mausoleul) de la Mărășești,
spre a participa la Sfintele Slujbe Ortodoxe cu Parastasul și Pomenirea Eroilor căzuți pe câmpul de luptă în bătăliile de la Mărășești.
Pentru detaliile organizatorice sunați la tel. 0722.385.676.
Joi, 06 iunie 2019, de Înălțare și Ziua Eroilor, la Biserica Neamului de la Mărășești (Mausoleul de la Mărășești) a avut loc Pomenirea Eroilor Neamului, după următorul programul:
* 08:00 - 09:30 - Utrenia.
* 09:30 - 11:00 - Sf. Liturghie.
* 11:00 - 12:00 - Parastasul cu Pomenirea numelui tuturor Eroilor.
Vezi foto » Vezi video »
Pe 04 iunie 2019, orele 17:00, la Centru Cultural "Casa Artelor" al Sectorului 3, din Bd. Mircea Vodă nr. 5 a avut loc lansarea lucrării
"Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române şi Biserica Neamului - Mausoleul de la Mărăşeşti" de Anemari Monica Negru, istoric şi cercetător la Arhivele Naţionale ale României.
Lucrarea a fost prezentată de Dan Puric, Anemari Monica Negru şi prof. Elena Cârlan-Ungureanu - Preşendinta SNFOR.
Vezi foto » Ascultă »
În luna martie 2019 a avut loc un moment istoric prilejuit de Dialogul păcii prin cultură şi credinţă între Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR) şi Mişcarea Feministă din Coreea de Sud. Vezi foto »
Pe 04 martie 2019, familia preotului Cârlan Ungureanu Constatin şi Elena au fost oaspeţii studioului TVN (Televiziunea Vînători-Neamţ)
în cadrul emisiunii "Lumina Dreptei Credinţe", unde au vorbit despre rolul femeii creştine în societatea românească.
Vezi video »
Sursa: facebook
Pe 15 ianuarie 2019, SNFOR a deschis Serbările în memoria marelui poet Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), prin pomenirea poetului la
Biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti, pomenit alături de alţi ctitori de Istorie
şi cultură românească, de la Regele Decebal şi până în ziua de astăzi.
După Sf. Liturghie a urmat un recital de poezii şi cântece eminesciene
susţinut de Alexandra Drugan, Răzvan Munteanu, Marian Costache şi alţi cântareţi ai Bisericii Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti. Apoi, s-a ţinut
un parastas şi s-au împarţit în memoria celor pomeniţi un pahar de vin, cafea, fructe şi tradiţionalii colaci.
Apoi, în coloană o parte din cei prezenţi
au mers la Cimitirul Bellu Ortodox, unde s-a făcut popas duhovnicesc la mormintele lui Mihai Eminescu, George Coşbuc, Mihai Sadoveanu, I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu, Nicolae Labiş,
Zaharia Stancu, George Călinescu... Ulterior, s-a mers la Nicolae Iorga, sculptorii Ghe. şi Elena Rădulescu, Monumentul Eroilor de la Turtucaia, Medicul Nicolae Păulescu,
medicul Ghe. Alexianu.
Membrii Societăţii au făcut o pioasă rugăciune la mormântul celei care a fost Preşedinta SNFOR, Alexandrina Cantacuzino.
Am trecut şi pe la Niculin şi Elena Simion (medic), oprindu-ne în încheiere la mormântul distinsului preot Constantin Nazarie, care a organizat în perioada Primului Război Mondial
preoţimea ortodoxă militară. El a îndrumat preoţii ortodocşi să fie întotdeauna lângă drapelul Regimentului din care făceau parte, în timpul luptelor,
astfel încât să dea, prin puterea exemplului, dovadă de eroism şi curaj soldaşilor. Nu mai puţin de 3 preoţi sunt căzuţi şi înmormântaţi
la Mărăşeşti. Vezi foto »
Pe 31 mai 2018, ora 17:00, la Librăria "Mihai Eminescu" din strada Academiei, Bucureşti, a avut loc, în prezenţa autorului, lansarea cărţii "Urmaşii lui Attila",
de Radu Theodoru, General în rezervă de Flotilă Aeriană şi veteran de război. Vezi foto »
Pe 10 mai 2018, în Anul Centenar al Marii Uniri, în Aula Bibliotecii Centrale a Universităţii "Carol I", din Bucureşti, a avut loc lansarea volumului "Eroinele României Mari,
destine din linia întâi". Diploma şi Medalia de Onoare - distincţiile oferite de Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române, Doamnei prof. univ. dr. Adina Berciu.
Vezi foto »
Pe 15 ianuarie 2017 a avut loc slujba parastasului poetului Mihai Eminescu la Biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi
- Bucureşti şi vizită la mormântul din cimitirul Bellu. Vezi foto »
Pe 30 noiembrie 2017, la Biserica "Sfantul Ştefan Călăraşi - Bucureşti" a avut loc, de Ziua Sfântului Andrei, Slujba Sfintei Liturghii cu Pomenirea Eroilor Neamului din Primul Război Mondial,
cu citirea numelor celor peste 4000 de soldați căzuți la Mărășești. Lista lor se găsește în Arhiva SNFOR.
Pe 6 august 2017, la Mărășești, a avut loc ceremonia de comemorare a 100 de ani de la Luptele Eroice ale soldaților noștri de la Mărășești.
Slujba a fost ținută de un sobor de preoți
din Arhiepiscopia Buzăului, delegat de Prea Sfințitul Ciprian, Episcopul Buzăului, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel.
Evenimentul a fost organizat de către Societatea Naţională
a Femeilor Ortodoxe din România, care, astfel reia tradiția de a liturghisi la căpătâiul Eroilor Neamului și a-și vărsa lacrima recunoștinței pe data de 6 august a fiecărui an, conform legământului făcut
de femeile ortodoxe încă de la ctitorirea acestui sfânt lăcaș, în colaborare cu Asociația Veteranilor de Război din România și alte asociații.
Vezi foto »
Pe 24 ianuarie 2017 a avut loc slujba Tedeumului
(slujbă de mulţumire) cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii la Biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi
- Bucureşti. Vezi foto »
Pe 15 ianuarie 2017 a avut loc
slujba parastasului poetului Mihai Eminescu la Biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti
şi vizită la mormântul din cimitirul Bellu. Vezi foto »
Pe 8 decembrie 2016, ora 10:00, la Lanciano, în regiunea
Abruzzo, Italia a avut loc evenimentul "Colindul Sfânt şi Bun" în "Chiesa del Purgatorio" - Biserica mare din Lanciano, Corso Roma nr. 1 (lângă Primărie).
Program:
* concert de colinde susţinut de corurile parohiilor din regiunea Abruzzo.
* cuvânt de folos ţinut de către pr. protopop Laurenţiu Costache.
* împărţirea darurilor de către gazde tuturor participanţilor.
Pe 19 noiembrie 2016 a avut loc pomenirea Eroilor Neamului, după următorul program:
* ora 08:00 - Bucureşti - Biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti: oficierea Utreniei, Sf. Liturghii
şi a Parastasului Eroilor.
* ora 10:00 - Bucureşti - plecarea de la spre Mausoleul Eroilor Neamului de la 1917, Mărăşeşti, jud. Vrancea.
* ora 13:00 - Mărăşeşti - SLUJBA DE POMENIRE şi depuneri de coroane de flori. A participat corul bisericii
Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti.
"Lacrimi şi respect pentru eroii neamului românesc" este textul de pe coroana de flori depusă.
Mulţumiri dl. prof. dr. Horia Dumitrescu, Directorul Muzeului Vrancei, forul tutelar al Mausoleului Mărăşeşti, pentru acordul şi înlesnirea accesului.
Eveniment organizat
de către Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR). Vezi foto »
Vezi video »
Pe 4 noiembrie 2016, la sediul central al Arhivelor Naţionale
ale României, din Bucureşti, în săptămâna sărbătoririi a 185 de ani de la înfiinţarea Arhivelor, s-a lansat cartea doamnei istoric Anemari Monica Negru
"Din istoria Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române", Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2016.
În discursul ţinut cu acest prilej,
autoarea a ţinut să mulţumească doamnei Elena Cârlan-Ungureanu, actuala Preşedintă a Societăţii, pentru rodnica colaborare de până acum şi
şi-a exprimat dorinţa ca şi pe viitor aceasta să fie una de succes. Preşedinta Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România,
doamna Elena Cârlan-Ungureanu a felicitat-o pe doamna Negru şi i-a solicitat un autograf pe cartea recent apărută.
Totodată, doamna preşedintă a avut
întrevederi cu domnul director general al Arhivelor,dr. Ioan Drăgan, pe tema istoriei Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române.
Vezi foto »
Minune a Sfintei Parascheva! 13 octombrie 2016: descoperirea după 72 de ani, exact în ziua pomenirii sale, a mormântului unei mari prințese a românilor: Alexandrina Cantacuzino (1878-1944).
A fost pe frontul Primului Război Mondial, a ajutat răniții, orfanii, văduvele. În perioada 1918-1944, cu mici întreruperi, a fost şi preşedinta SONFR.
Vezi foto »
Citeşte mai mult »
SFINŢII ZILEI